vineri, 10 mai 2013
miercuri, 24 aprilie 2013
marți, 2 aprilie 2013
,,Îngerii din Moscopole. Exilul’’, autor Catia Maxim, Editura Tracus Arte.
,,… fără a fi o specialistă în istorie, mi-am dorit să aduc în atenţia cititorului de limbă aromână şi a celui de limbă română câteva întâmplări şi evenimente ce-au răscolit Balcanii în perioade mai mult sau mai puţin îndepărtate. Ele încă fac să sângereze şi astăzi răni nevindecate. ‘’ (Catia Maxim)
Joi, 28 martie 2013, la Garlic Pub, Bucureşti, a avut loc lansarea romanului ,,Îngerii din Moscopole. Exilul’’, autor Catia Maxim, Editura Tracus Arte.
Au luat cuvântul domnul Ioan Cristescu, editorul Tracus Art, Cornelia Maria Savu, poet, jurnalist, critic, Aurica Piha, membră a Societăţii Culturale Aromâne.
Domnul Ioan Cristescu deschide evenimentul afirmând despre romanul ,,Îngerii din Moscopole. Exilul’’: ,,Am ales să public cartea Catiei Maxim din două motive: în primul rând pentru că avem nevoie de roman istoric ... care înseamnă documentare, pasiune pentru subiect, înseamnă cunoaşterea istoriei foarte bine, ... etnologie, folclor, mentalitate; în al doilea rând, Catia Maxim este un autor consacrat şi mi-a dovedit, încă de la primul roman pe care l-am pubicat- ,,Între timpuri’’ – până la primul volum - ,,Îngerii din Moscopole’’ - că stăpâneşte arta prozei ... o proză foarte bine documentată şi foarte bine condusă...’’. În continuare subliniază faptul că cel mai important lucru al unei naţii este să aibă onoare, iar Catia Maxim a surprins foarte bine această tipologie a onoarei aromânilor.
Doamna Cornelia Maria Savu vorbeşte despre romanul istoric revenit în actualitate şi subliniază faptul că, deşi nu este istoric, Catia Maxim reuşeşte, printr-o documentaţie bine pusă la punct, să aducă prin cartea sa istoria unei colectivităţi, a unor oameni care trebuie să-şi dovedească trecutul, să-şi dovedească faptul că există. Mai aminteşte despre distrugerea oraşului Moscopole şi exilul oamenilor de acolo, spunând că faptele relatate în cele două romane, reprezintă o foarte bună priză la istorie la document. ,, ... Catia Maxim încearcă să fie prozatorul, autorul obiectiv, care să nu ocolească momente spinoase ale istoriei neclarificată până astăzi, în totalitate, chiar de specialişti ...se remarcă ideile nobile, acelea de păstrare a identităţii, de a fonda o asociaţie care să vorbească lumii despre tragedia de la Moscopole păstrând vie istoria armânilor în lume ... cartea Catiei Maxim este un roman cu deschidere , un roman cu final deschis, cum ar zice Umberto Eco, este o lectură plăcută, a cărei continuare o aştept cu foarte mare interes’’. Cornelia Maria Savu încheie prin a felicita autoarea pentru reuşita romanului.
Aflăm de la doamna Aurica Piha, jurnalist şi membru al Societăţii Culturale Aromâne, că - ,,Îngerii din Moscopole. Exilul’’ - este o continuare a cărţii lansate în urmă cu un an, un sacrificiu, o poveste de dragoste despre doi tineri care mor pentru vatra lor. Dumneaei aminteşte despre semnificaţia ,,Cârligului Latinesc ’’ aflat pe coperta romanului, creaţie aparţinând artistului aromân, sculptorul Mihai Tugearu. Ne vorbeşte despre armânii din Moscopole, oraş spulberat de ienicerii lui Ali Pasha care şi-au păstrat tradiţia, obiceiurile, muzica, anumite expresii, etnografie, port, tot ce ţine de rădăcinile unui popor puternic ce renaştere prin însăşi istoria sa, un popor care din cauza războaielor balcanice s-a risipit în patru state : Serbia, Grecia, Bulgaria şi Albania.
Catia Maxim citeşte un fragment din romanul său, după care mulţumeşte tuturor celor de la Societatea Culturală Aromână care au ajutat-o cu documente, cărţi şi alte materiale necesare în realizarea romanului .
Am ascultat cu plăcere cântecele interpretate de un ansamblu armânesc, melodii specifice comunităţii depre care tocmai am aflat câteva lucruri frumoase. Abia aştept să citesc romanul, pentru a descoperi mistere despre tradiţia şi istoria acestor oameni paşnici şi frumoşi, alături de care convieţuiesc de când mă ştiu.
Catiei Maxim îi doresc inspiraţie şi pentru noul roman, cititori mulţi!
O carte, odată scrisă,
Nu produce imunitate la scris.
Te vei îmbolnăvi de microbul
Cărţii următoare.
Şi tot aşa...
Ca o veşnică stare de gripă,
Cu un milion de rădăcini
De microbi.
(Marin Sorescu - Bolnavi de carte)
Bine punctat ...escule!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)